Lunea dimineata, pe la ora 10, a fost intalnire cu reprezentantul agentiei, asa numita “Intalnire de orientare”. A venit un turc, care ne-a inmanat o harta a Side si o lista cu preturile la excursiile optionale. Apoi ne-a intrebat daca avem ceva probleme. Unul singur s-a inscris la cuvant:
“Ieri seara, mi-am uitat doua cartuse de tigari in microbuzul cu care am venit”
Nevasta-sa s-a inrosit si l-a calcat discret pe picior, da nu atat de discret incat restul sa nu vada. Ghidul a inceput sa rada si l-a intrebat:
“Ce tigari erau?”
“Marlboro”
“Multi turci fumeaza cu placere Marlboro. Ceea ce pot face e sa il sun pe sofer si sa-l intreb daca a gasit tigarile. Daca zice ca nu, inseamna ca nu au existat niciodata”
A dat un telefon dupa care l-a informat pe respectivul, ca sunat la firma care a trimis microbuzul, urmand ca ei sa vorbeasca cu soferul si sa ii dea un raspuns.
Apoi a spus cateva cuvinte despre zona:
“Nu beti apa de la robinet! Desi lacul de acumulare e doar la aproximativ 50 de kilometri departare, la Manavgat, conductele se fura intr-una si nu e sigur ca apa ce ajunge in camerele dumneavoastra e potabila”
A mai adaugat ca 99% din ce se vinde in magazinele din Turcia sunt falsuri, o practica traditionala fiind aceea ca iti prezinta produsul original, dar iti impacheteaza unul fals. Le-a mai spus ca din bazarul saptamanal din Manavgat se pot face cumparaturi ieftine, acolo venind comercianti mai de prin sate. O doamna a intrebat:
“Gasim acolo Adidas, Nike, Puma …?”
“Clar!”. Dupa o mica pauza “da totu’ ii fals”
Ne-a spus ca merita sa vizitam Side, Manavgat, Pamukkale si sa mergem la concertul Fire of Anatolya.
A sunat si telefonul si ce credeti? soferul nu a gasit tigarile in microbuz.

Prima saptamana a fost una de relaxare. Somn, mancat, plaja si iar asa de la capat. Macarea servita foarte gustoasa si variata. Iar intre 10.30 si 16.00 se puteau servi bauturi racoritoare, gustari si fructe la barul de pe plaja. Distanta intre hotel si plaja era de cam 5 minute de mers pe jos, dar din ora in ora circula si un microbuz care te ducea si de aducea de la plaja. Gigi nu l-a folosit niciodata.
Plaja hotelului era impartitat in doua: partea mai indepartata de apa acoperita, celalta nu, iar inspre apa exista si un teren de volei. Sezloangele erau dimineata frumos aranjate sub copertine, dar majoritatea isi taraiau sezloangele in zona cu soare. O mica problema era cam intre 11.30 si 15.30-16.00. Pe la 11.00 incepeau sa apara pe plaja tinerii si cum chiar langa plaja hotelului era cusmelia celor cu banane, salupe, skijeturi, daca erai cu sezlongul la soare, inhalai o buna parte din gazele de esapament. Oricum intre 12.00 si 14.00 se servea masa, iar dupa si-a facut Gigi program de somn.

Dupa trei zile de relaxare nu mai avea Gig stare, trebuia sa faca ceva. La discoteca nu se incumeta sa mearga, poate daca ar fi fost singur. Dar sa ai grija de o reprezentanta a sexului frumos in Turcia, la disco, unde majoritatea sunt sub influenta raki-ului, e o provocare pe care Gigi nu a vrut sa si-o asume. Asa ca a sondat plaja pentru alte oferte de divertisment. S-a decis sa se dea cu parasuta. Urmatorul pas a fost de a gasi un pret acceptabil. L-a sunat pe prietenul A. care a confirmat, ca el si ai lui doi copii, vor parasailing. Deci in total 5 persoane. Asa ca Gigi a mers la cusmelia de pe plaja sa se intereseze de pret.
“Hallo sef!” e intampinat Gigi.
“Buna ziua”
“Sef, avem banana, skijet, parasailing, de toate. Si pentru tine, facem un pret bun”
Urmatoarele doua intrebari le pun mai toti turcii, pentru a sti sa isi faca pretul.
“La ce hotel stai?”
“Conteaza?”
“De unde esti?”
“Romania”
“Da vorbesti germana”
“Tu vorbesti romana?”
“Nu…”
“De aia vorbesc germana, sa ne putem intelege. As vrea sa imi faci o oferta pentru 5 persoane, parasailing. Prima data doi adulti si ulterior un adult cu doi copii de 12 ani.”
“Normal ii 30 de euro de persoana, deci pentru doi adulti ii 40e. Pentru doi copii si un adult facem cu 50e.”
“Pai asta nu ii nici o oferta, asa vand toti. Cat dureaza o excursie de asta? La pretul asta ne tii 20 de minute in aer.”
“Ehh, nu se poate sef. Normal e 7 minute, dar pentru tine facem 12 minute”
Scoate o foaie si scrie ora 15.00 dupa care ii intinde foaia.
“Uite, ti-am facut programare pentru ora 15.00″
“90 de euro ii prea mult”
“Pentru tine sef, lasa ca ne intelegem la ora 15. Da un acont acum de 20 de euro sa stim”
“Eu is la plaja venit, nu am nici un ban la mine. Ma mai gandesc si vin mai tarziu sau maine” si ii intinde Gigi rezervarea.
“Nu sef, la 15, fara acont”

Ajuns la hotel, il suna pe A. si ii spune ce a reusit sa negocieze. Dar A. a negociat si el pentru ora 14.30, cu 70e pentru toti cinci. Asa ca in jurul orei 14.00 au pronit Gigi si Steluta spre hotelul lui A. Ajunsi in dreptul celui cu care a negociat de dimineata, se gandeste ca e normal sa il informeze:
“Hallo sef” s-a putut citi pe fata lui ca s-a simtit ofensat…
“Hallo, la 15 nu acum”
“Defapt deloc, ca am gasit altundeva cu 20e mai ieftin, tot 12 minute”
“Unde?”
“Langa hotelul H.”
“Si de ce te duci acolo?”
“Ca ii mai ieftin. Am vrut doar sa iti zic, sa anulezi rezervarea”
Intre timp un tip mai batran a auzit conversatia si a intervenit peste tanar, tanarul continuand sa vorbeasca in turca; dupa culoarea fetei, gestica si ton, cred ca membrii familiei lu’ Gigi au sughitat din plin.
Batranul: “La noi ii cu 5e mai ieftin”
“Imi pare rau, dar asta trebuia sa o faceti de la inceput. Acum e prea tarziu”
“Aici sa nu mai vii, ca noi nu iti mai facem nici o rezervare. De la noi nu mai poti sa cumperi nimic”
A inceput Gigi sa rada si mers mai departe.
Ajunsi in partea cealalta a statiunii, s-au intalnit cu A. si copiii. Pe Gigi il macina gandul, cum de a reusit A. sa obtina un pret mai mic. Secretul a fost ca A. a negociat in rusa…
La taraba, dupa ce platim, sa ne explice cum vor decurge lucrurile, cel care ne explica, probabil a observat ca Gigi nu prea arata a rus, si l-a intrebat:
“Ruschi bla bla?”
“Hm?”
“Ruschi bla bla?”
“Daca vorbesc rusa?”
“Deci nu vorbesti…”

Cu parasuta a fost superb. “Decolezi” din spatele barcii, ramai vreo cateva zeci de secunde la vreo 2-3 metri inaltime, dupa care incepi sa urci, si urci, si urci… Cat se indeparteaza de locul de pornire, esti mereu deasupra apei; apoi face o curba iar la intoarcere esti aproape deasupra plajei. La coborare ai senzatia ca mai mai cazi peste turistii care se scalda. Inainte de “aterizare” fac ei ceva manevre sa intri cu picioarele prin apa.
Pentru a vedea daca intr-adevar se tin de cuvant, Gigi a cronometrat toata actiunea: 20 de minute. O experienta care merita.
Apoi a fost randul lui A. si al copiilor. Gigi si Steluta au stat in barca. Gigi a trebuit sa recunoasca, ca in barca a avut mai multe emotii decat cu parasuta. Viteza mare, sari peste valuri, se balanseaza din stanga in dreapta… a fost foarte incordat. In schimb au avut noroc, si pana au tras parasuta inapoi in barca, au putu sa observe o broasca testoasa, ce manca ceva alge. Foarte frumos.

Maine Rafting

Dar sa incepem cu ziua premergatoare plecarii. Pe biletul de avion nu erau trecute dimensiuniile si greutatea acceptata pentru bagaje. Asa ca sondeaza Gigi netul si afla ca pentru bagajul de mana are voie maxim 8kg. Ora decolarii: 19.00. De la 16:00 juca Germania, asa ca Pena si-a propus ora de plecare 15:00. O ora e timp suficient pentru cei 70km, descarcat bagaje, parcat, gasit loc la bar pentru meci. Totul bine planificat.

Dar vorba romanului Fritz: “socoteala de acasa nu se potriveste tocmeala din targ”. La ora 15:00, conform programarii eram in fata casei parintilor Stelutei si ne luam ramas bun. Apoi urmeaza un sir de evenimente: un prieten care avea zbor la 19.25 suna daca putem sa luam la noi in masina 2 persoana si eventual ceva bagaje, bineinteles ca putem. Pena si-a imaginat ca prietenul A. era cu bagajele in drum si nu reusea sa il inghesiu in masina, dar cand colo defat unele dintre bagaje nici macar nu erau scoase din casa, in unul inca se inghesuiau haine. O intarziere de 10 minute nu e rau. Steluta a uitat banii acasa, nu-i bai, in drum e o banca. Ii zice pena lu Steluta:
“Scoatem de la banca sa nu ne mai intoarcem”
“Da”
Din motive de siguranta Gigi si-a lasat cardul acasa. Dar nu a intrebat daca Steluta are la ea cardul. Ajunsi la banca constata ca bancomatul nu da bani fara card, asa ca se intorc inapoi… si asa a plecat Gigi doar pe la 15:30 spre aeroport.

La ora 16.03 au fost la aeroport, descarcat bagajele, cautat loc la bar… Ghinion. Totul era plin, nici macar in picioare nu putea-i sa vezi pana la televizor. Laptopul nu l-a luat Gigi cu el. Pana parcheaza Gigi masina, Steluta a avut misiunea sa gaseasca undeva unde sa putem vedea meciul. Gigi pleaca sa parcheze masina. Pe princiupiul lenii, prima data a cautat loc de parcare in apropiere si incet incet tot mai departe, dar timpul se scurge. Amintindu-si un alt proverb: “lenesul mai mult alearga” Pena se decide sa isi parcheze masina in cea mai indepartata parcare P7, ca sigur acolo sunt locuri libere. Si au si fost, vreo 5, chiar in capat… de acolo pana la terminal 15 minute de mers pe jos. Macar bine ca a gasit Steluta 2 locuri pe o banca, langa un nene ce era cu laptopul.

La fix a ajuns Gigi cand se dadea reluarea de la golul de 2-0 pentru Germania. Dupa ceva minute, vine o tanti intarziata, grabita si ingrijorata:
“Cat e scorul”, printre gafaituri – probabil ca nici ei nu i s-or potrivit socotelile.
“2-0″, zice nenea.
Ea rasufla usurata: “Acum nimic rau nu se mai poate intampla”
Stiti cu totii ce s-ar fi putut intampla.

Gigi, om calculat si patit, a luat in seama faptul ca toti se uita la meci si ca in pauza de la meci toti or sa se indrepte spre ghiseul de checkin sa isi biletele. Cu 5 minute inainte de finalul primei reprize se posteaza Gigi la coada de la ghiseu. Aproximativ vreo 3 batrani erau chiar in fata ghiseului si inca vreo 5-6 copii la coada. Ceva nu era in regula… microbistii si-au trimis copiii sa tina loc la coada. Asa ca la terminarea partidei si regruparea familiilor sau a grupurilor de familii intre ghiseu si Pena erau vreo 20 de oameni… Nu-i rau, probabil ca atunci cand incepe meciul o sa se goleasca… Nu s-a intamplat.

Preda Gigi bagajele de cala, ia biletele si se intreapta spre zona neutra. Deasupra scria mare: maxim 6kg per bagaj. Steluta:
“Ai vazut ce scrie acolo, ce facem acum? Ne pune sa reducem din greutate, daca nu sigur o sa platim suprataxa”
Bineinteles ca pe nimeni nu a interesat cat de grele sunt bagajele, doar sa nu ai inauntru apa, cutite, pistoale samd.

In zona libera, sau cum s-o chema zona respectiva, era 1 singur televizor. Gigi si Steluta s-au asezat cam la 30 de metri de el. Va dati seama ce se putea vedea: niste puncte albe si rosii, mingea nu prea…
Dupa meci vorbeste Gigi cu verisorul F.
F.: “Eu nu is acasa, fac un pic de miscare, ai vazut meciul”
Gigi: “Da 4-2″
F.: “4-1″
Gigi: “Mai F., eu am vazut meciu, nu insista ca nu ai dreptate”
F.: “Eu m-am uitat pe telefon, scria 4-1″
Gigi: “Te-ai uitat gresit mah, eu am vazut meciul, nu mai insista!”
Scorul il stiti cu totii… acum si Gigi .

Trece Gigi si de controlul pasapoartelor si ajunge in sala de asteptare. Sala de asteptare era pentru 2 porti. Poarta 1 si poarta 2, doar ca semnul care indica poarta 1 era indreptat spre niste scari ce duceau un etaj mai jos, iar accesul era blocat de un lant. Calatorii mergeau pana in dreptul scarilor, observau ca nu pot sa coboare si ulterior isi cautau un loc unde sa se aseze si sa astepte avionul. Totul bun, pana la o femeie mai in varsta. Cand a vazut ca e blocat, s-a putut citi pe fata ei inspaimantarea. Pe bilet scrie 1 si ea nu poate sa coboare! Precipitata a dat o tura de jur imprejurul salii de asteptare si vazand ca nu are pe unde altundeva sa coboare, s-a adresat vamesului. El a incercat sa ii explice sa stea linistita ca sigur prinde avionul. N-a avut succes. A trebuit sa mearga cu doamna, care i-a aratat ca e blocat accesul. Pena nu auzit ce au vorbit, dar turista s-a postat in fata scarilor si a fost prima care a urcat in avion.
Probabil ca in acest loc isi astepta zborurile calatorii sprea destinatii mai mult sau mai putin exotice. Pe un perete, chiar langa intrare era o vitrina cu obiecte interzise (interzise a se aduce in Germania): droguri, pistoale, scoici, geanta din piele de crocodil, ulei din caine, ceva alifie chinezeasca din grasime de pisica, sandale din piele de nu stiu ce soparla… Langa fiecare dintre obiecte era trecut numarul de inventar si data cand au fost confiscate. Cel mai “vechi” obiect a fost confiscat in 2007.

In avion au avut Gigi si Steluta noroc. Doar ei doi pe cele trei locuri. Dupa decolare, sunt informati ca echipajul de bord (ca nu ii actual sa le zici stewarzi) va trece cu caruciorul cu bauturi pe culoar, iar cei care vor, pot sa isi cumpere bauturi alcoolice sau nealcoolice si mancare. Exemplu de preturi: apa 250ml – 2e, gama coca-cola 250ml – 4e, ceva tava cu mancare si suc – 8e. Dupa ce a trecut cu caruciorul si majoritatea si-au cumparat ceva de baut, ne-au anuntat ca acum se serveste sandwich si bautura gratuit.
Pentru sandwich puteai opta intre cu carne sau fara. Cel cu carne continea: chifla, unt, salata, 2 felii de salam; cel fara: chifla, unt, salata, 2 felii de cascaval. In schimb de baut au primit un pahar de bautura rece si ceai sau cafea. Pentru un zbor de 3 ore suficient.

In Antalya au ajuns in jurul ore 23.00. Avionul a facut o tura deasupra litoralului, priveliste superba. Primul contact cu turcii la ghiseele de control al pasapoartelor. Erau in jur de 9 sau 10 ghisee. Ultimele 2 erau destinate cetatenilor turci, primul membrilor echipajelor de zbor, iar restul celorlati calatori. Cel putin asa scria pe afisajul de deasupra lor. Nu s-a tinut cont. Si la primul ghiseu asteptau turisti, iar cand pilotii au venit, au fost nevoiti sa stea la rand.

Steluta nu a calatorit cu pasaport, asa ca dupa controlul buletinului i s-a inmanat o foaie, care se intitula “Permis de sedere” si care nu avea serie, numar, mai nimic, in afara de o stampila cu data intrarii in tara. A aruncat-o Steluta in poseta, moment in care Gigi i-a si atrasa atentia: “Ai grija sa nu o pierzi!”

La iesirea din aeroport au fost asteptati de o reprezentanta a agentiei de turism, care i-a indreptat spre unul din microbuzele din parcare. Cand au ajuns la microbuz soferul dormea. L-a trezit un altul, mai tanar, cu o palma dupa ceafa. Politicos le-a luat bagajele si i-a invitat sa astepte in microbuz. Microbuzul era modern, dar decorat in mod “discotecar”: o instalatie de iluminat care isi schimba mereu culoarea rosu, verde, mov; la picioare acel mov fosforescent, pentru locurile mai din spate o lumina rosie fada. Probabil ca nu era folosit doar la transportul turistilor.
Gigi si Steluta au asteptat in jur de 15 minute, timp in care au mai venit 3 cupluri, dupa care au pornit spre Side. Drumul de doua benzi, bun, fara gropi, un fel de autostrada cu semafoare si intersectii. Soferul nostru nu a tinut cont de vreo trei semafoare, la care a trecut pe rosu; probabil ca nici de restul nu ar fi tinut cont, dar am avut noroc si am prins verde.

Ajunsi la hotel au fost intampinati de un caraus numai piele si os. Abia a tarat bagajele pana la receptie. Dupa completarea formularului i-au marcat – le-au pus bratarile – si au urcat in camera. In camera traditionalul sistem cu cartela: bagi cartela in aparatul de la usa si ai curent in camera. Din experiente anterioare, Pena stia ca poate fenta aparatul cu un simplu card de fidelitate. Adica bagi cardu de fidelitate in aparat cat esti plecat din camera si poti sa lasi clima sa mearga. Ei bine aici a avut ghinion. Nu a functionat. Dar nu a fost rau, ca in 10 minute de la intrarea in camera, pusa clima pe maxim, aducea temperatura la 22 de grade.

part. 2

Se anunta o intarziere de 31 de minute. Dar asta trebuie sa ne afecteze, deoarece dedesubt scrie ca un autobuz va veni in 10 minute si va prelua pasagerii. Cei care asteptau trenul erau in numar de 13 (cu noroc). Dupa vreo 7-8 minute vine un microbuz de 10 locuri, din care 2 erau deja ocupate. Care au fost prioritatile?

1. cea mai mare distanta
2. femeile

Oare de ce la altii se poate si la noi nu?

ora 9:10

Se aude cum se deschide usa, „Tschuuuussss“, se tranteste usa. Coboara treptele pana la mijlocul salii. Se uita dupa un loc bun in sala. Il ocheste. Exact in mijlocul randului. Nu, nu era singurul loc liber, erau si altele mai pe margine… Deranjeaza tot randul si cu un oftat se aseaza. Isi deschide geanta, scoate laptopul. Dupa cateva minute vocea profesorului se aude pe fundal de tastatura… vorbea pe ICQ.

Martea. Curs 10-12

ora 11.13

Se deschide usa, „Sssssss“, se tranteste usa. Liniste. 4 pitipoance intra in sala. Se aseaza strategic: 2 langa Pena, 2 in spatele lui. In 5 minute copiaza ce mai era pe tabla, dupa care incep: „la ce meci ai fost in weekend?“, „in ce cafenea ai fost aseara“… Cand profesorul scria ceva, dupa ce termina de scris, desi si zicea ce tocmai a scris, Pena era intrebat: „Ce scrie acolo?“ dupa 3-4 intrebari raspunde Pena: „daca sunteti atente puteti sa scrieti in rand cu noi. Daca nu va intereseaza mergeti si beti o cafea si lasati-ma in pace“. Tipa scoate o limba verde. Povestile continua

Cursurile nu sunt obligatorii. Vii dupa jumatatea cursului. Nu esti atent. De ce mai vii?