Dar sa incepem cu ziua premergatoare plecarii. Pe biletul de avion nu erau trecute dimensiuniile si greutatea acceptata pentru bagaje. Asa ca sondeaza Gigi netul si afla ca pentru bagajul de mana are voie maxim 8kg. Ora decolarii: 19.00. De la 16:00 juca Germania, asa ca Pena si-a propus ora de plecare 15:00. O ora e timp suficient pentru cei 70km, descarcat bagaje, parcat, gasit loc la bar pentru meci. Totul bine planificat.

Dar vorba romanului Fritz: “socoteala de acasa nu se potriveste tocmeala din targ”. La ora 15:00, conform programarii eram in fata casei parintilor Stelutei si ne luam ramas bun. Apoi urmeaza un sir de evenimente: un prieten care avea zbor la 19.25 suna daca putem sa luam la noi in masina 2 persoana si eventual ceva bagaje, bineinteles ca putem. Pena si-a imaginat ca prietenul A. era cu bagajele in drum si nu reusea sa il inghesiu in masina, dar cand colo defat unele dintre bagaje nici macar nu erau scoase din casa, in unul inca se inghesuiau haine. O intarziere de 10 minute nu e rau. Steluta a uitat banii acasa, nu-i bai, in drum e o banca. Ii zice pena lu Steluta:
“Scoatem de la banca sa nu ne mai intoarcem”
“Da”
Din motive de siguranta Gigi si-a lasat cardul acasa. Dar nu a intrebat daca Steluta are la ea cardul. Ajunsi la banca constata ca bancomatul nu da bani fara card, asa ca se intorc inapoi… si asa a plecat Gigi doar pe la 15:30 spre aeroport.

La ora 16.03 au fost la aeroport, descarcat bagajele, cautat loc la bar… Ghinion. Totul era plin, nici macar in picioare nu putea-i sa vezi pana la televizor. Laptopul nu l-a luat Gigi cu el. Pana parcheaza Gigi masina, Steluta a avut misiunea sa gaseasca undeva unde sa putem vedea meciul. Gigi pleaca sa parcheze masina. Pe princiupiul lenii, prima data a cautat loc de parcare in apropiere si incet incet tot mai departe, dar timpul se scurge. Amintindu-si un alt proverb: “lenesul mai mult alearga” Pena se decide sa isi parcheze masina in cea mai indepartata parcare P7, ca sigur acolo sunt locuri libere. Si au si fost, vreo 5, chiar in capat… de acolo pana la terminal 15 minute de mers pe jos. Macar bine ca a gasit Steluta 2 locuri pe o banca, langa un nene ce era cu laptopul.

La fix a ajuns Gigi cand se dadea reluarea de la golul de 2-0 pentru Germania. Dupa ceva minute, vine o tanti intarziata, grabita si ingrijorata:
“Cat e scorul”, printre gafaituri – probabil ca nici ei nu i s-or potrivit socotelile.
“2-0″, zice nenea.
Ea rasufla usurata: “Acum nimic rau nu se mai poate intampla”
Stiti cu totii ce s-ar fi putut intampla.

Gigi, om calculat si patit, a luat in seama faptul ca toti se uita la meci si ca in pauza de la meci toti or sa se indrepte spre ghiseul de checkin sa isi biletele. Cu 5 minute inainte de finalul primei reprize se posteaza Gigi la coada de la ghiseu. Aproximativ vreo 3 batrani erau chiar in fata ghiseului si inca vreo 5-6 copii la coada. Ceva nu era in regula… microbistii si-au trimis copiii sa tina loc la coada. Asa ca la terminarea partidei si regruparea familiilor sau a grupurilor de familii intre ghiseu si Pena erau vreo 20 de oameni… Nu-i rau, probabil ca atunci cand incepe meciul o sa se goleasca… Nu s-a intamplat.

Preda Gigi bagajele de cala, ia biletele si se intreapta spre zona neutra. Deasupra scria mare: maxim 6kg per bagaj. Steluta:
“Ai vazut ce scrie acolo, ce facem acum? Ne pune sa reducem din greutate, daca nu sigur o sa platim suprataxa”
Bineinteles ca pe nimeni nu a interesat cat de grele sunt bagajele, doar sa nu ai inauntru apa, cutite, pistoale samd.

In zona libera, sau cum s-o chema zona respectiva, era 1 singur televizor. Gigi si Steluta s-au asezat cam la 30 de metri de el. Va dati seama ce se putea vedea: niste puncte albe si rosii, mingea nu prea…
Dupa meci vorbeste Gigi cu verisorul F.
F.: “Eu nu is acasa, fac un pic de miscare, ai vazut meciul”
Gigi: “Da 4-2″
F.: “4-1″
Gigi: “Mai F., eu am vazut meciu, nu insista ca nu ai dreptate”
F.: “Eu m-am uitat pe telefon, scria 4-1″
Gigi: “Te-ai uitat gresit mah, eu am vazut meciul, nu mai insista!”
Scorul il stiti cu totii… acum si Gigi .

Trece Gigi si de controlul pasapoartelor si ajunge in sala de asteptare. Sala de asteptare era pentru 2 porti. Poarta 1 si poarta 2, doar ca semnul care indica poarta 1 era indreptat spre niste scari ce duceau un etaj mai jos, iar accesul era blocat de un lant. Calatorii mergeau pana in dreptul scarilor, observau ca nu pot sa coboare si ulterior isi cautau un loc unde sa se aseze si sa astepte avionul. Totul bun, pana la o femeie mai in varsta. Cand a vazut ca e blocat, s-a putut citi pe fata ei inspaimantarea. Pe bilet scrie 1 si ea nu poate sa coboare! Precipitata a dat o tura de jur imprejurul salii de asteptare si vazand ca nu are pe unde altundeva sa coboare, s-a adresat vamesului. El a incercat sa ii explice sa stea linistita ca sigur prinde avionul. N-a avut succes. A trebuit sa mearga cu doamna, care i-a aratat ca e blocat accesul. Pena nu auzit ce au vorbit, dar turista s-a postat in fata scarilor si a fost prima care a urcat in avion.
Probabil ca in acest loc isi astepta zborurile calatorii sprea destinatii mai mult sau mai putin exotice. Pe un perete, chiar langa intrare era o vitrina cu obiecte interzise (interzise a se aduce in Germania): droguri, pistoale, scoici, geanta din piele de crocodil, ulei din caine, ceva alifie chinezeasca din grasime de pisica, sandale din piele de nu stiu ce soparla… Langa fiecare dintre obiecte era trecut numarul de inventar si data cand au fost confiscate. Cel mai “vechi” obiect a fost confiscat in 2007.

In avion au avut Gigi si Steluta noroc. Doar ei doi pe cele trei locuri. Dupa decolare, sunt informati ca echipajul de bord (ca nu ii actual sa le zici stewarzi) va trece cu caruciorul cu bauturi pe culoar, iar cei care vor, pot sa isi cumpere bauturi alcoolice sau nealcoolice si mancare. Exemplu de preturi: apa 250ml – 2e, gama coca-cola 250ml – 4e, ceva tava cu mancare si suc – 8e. Dupa ce a trecut cu caruciorul si majoritatea si-au cumparat ceva de baut, ne-au anuntat ca acum se serveste sandwich si bautura gratuit.
Pentru sandwich puteai opta intre cu carne sau fara. Cel cu carne continea: chifla, unt, salata, 2 felii de salam; cel fara: chifla, unt, salata, 2 felii de cascaval. In schimb de baut au primit un pahar de bautura rece si ceai sau cafea. Pentru un zbor de 3 ore suficient.

In Antalya au ajuns in jurul ore 23.00. Avionul a facut o tura deasupra litoralului, priveliste superba. Primul contact cu turcii la ghiseele de control al pasapoartelor. Erau in jur de 9 sau 10 ghisee. Ultimele 2 erau destinate cetatenilor turci, primul membrilor echipajelor de zbor, iar restul celorlati calatori. Cel putin asa scria pe afisajul de deasupra lor. Nu s-a tinut cont. Si la primul ghiseu asteptau turisti, iar cand pilotii au venit, au fost nevoiti sa stea la rand.

Steluta nu a calatorit cu pasaport, asa ca dupa controlul buletinului i s-a inmanat o foaie, care se intitula “Permis de sedere” si care nu avea serie, numar, mai nimic, in afara de o stampila cu data intrarii in tara. A aruncat-o Steluta in poseta, moment in care Gigi i-a si atrasa atentia: “Ai grija sa nu o pierzi!”

La iesirea din aeroport au fost asteptati de o reprezentanta a agentiei de turism, care i-a indreptat spre unul din microbuzele din parcare. Cand au ajuns la microbuz soferul dormea. L-a trezit un altul, mai tanar, cu o palma dupa ceafa. Politicos le-a luat bagajele si i-a invitat sa astepte in microbuz. Microbuzul era modern, dar decorat in mod “discotecar”: o instalatie de iluminat care isi schimba mereu culoarea rosu, verde, mov; la picioare acel mov fosforescent, pentru locurile mai din spate o lumina rosie fada. Probabil ca nu era folosit doar la transportul turistilor.
Gigi si Steluta au asteptat in jur de 15 minute, timp in care au mai venit 3 cupluri, dupa care au pornit spre Side. Drumul de doua benzi, bun, fara gropi, un fel de autostrada cu semafoare si intersectii. Soferul nostru nu a tinut cont de vreo trei semafoare, la care a trecut pe rosu; probabil ca nici de restul nu ar fi tinut cont, dar am avut noroc si am prins verde.

Ajunsi la hotel au fost intampinati de un caraus numai piele si os. Abia a tarat bagajele pana la receptie. Dupa completarea formularului i-au marcat – le-au pus bratarile – si au urcat in camera. In camera traditionalul sistem cu cartela: bagi cartela in aparatul de la usa si ai curent in camera. Din experiente anterioare, Pena stia ca poate fenta aparatul cu un simplu card de fidelitate. Adica bagi cardu de fidelitate in aparat cat esti plecat din camera si poti sa lasi clima sa mearga. Ei bine aici a avut ghinion. Nu a functionat. Dar nu a fost rau, ca in 10 minute de la intrarea in camera, pusa clima pe maxim, aducea temperatura la 22 de grade.

part. 2

Poarta 1 gazduieste 3 astfel de ghisee. De cand cu UE romanii faceau coada la primele 2 unde scria “Cetateni UE” si la a 3-a unde scria doar “All passports” nu era nimeni. Gigi merge acolo, i se verifica pasaportul si merge inspre detectorul de metale. Isi da jos metalele de pe el, le pune pe tava si trece prin poarta. Se citeste pe fata vamesilor dezamagirea ca nu a sunat nimic. Pana se scaneaza bagajul si tava cu obiecte, arunca o privire spre cel care scana bagajele. Erau 3:
“Opreste mah telefonul ca ma doare capul”
“lasa-l mah sa ne mai cante, ca si asa pe aici nu trece nimeni”
cel care scana: “pune-l pe florin peste”, “nu acum ca ii plin aici, dupa ce pleaca toti”
Omul avea dreptate. Toti oamenii care cu cateva minute inainte nu incapusera in cealalta jumatate de aeroport erau acum ingramaditi in jumatatea asta. Scaune sa stai jos? sa tot fi fot vreo 30 la cei 300 de pasageri…

Dupa cateva minute de asteptare se deschide usa si incep ai nostri sa se imbulzeasca sa fie primii care se suie in autobuz. Dupa cateva minute vine un tinerel si zice. “People with children please proceed first. Cei cu copii haideti in fata”. Greseala mare. S-a facut buluc, coada tip palnie. Nu a vazut pe nimeni cu copil, asa ca singura varianta ar fi ca din dragoste pentru copii au vrut sa fie siguri ca nimeni nu ajunge inaintea lor in autovbuz. Gigi ramane ultimul. Da biletul:
“de ce l-ati indoit?”
“scrie sa nu il indoi? are 25 de centimetri, cum sa nu il indoi?”.
Face domnisoara o mutra si iasa Gigi sa se suie in autobuz. Un domn statea si se uita la autobuz. Era plin ochi. Ca autobuzele ce circula in orasele mari, la ora de varf. Ii zice Gigi:
“noi stam in fata?”
domnu da din umeri, Gigi:
“should we sit in front?”
omul incepe sa zambeasca
“this is the worst airport in Europe, but it is also the cheapest”

Ii vede un tinerel
“voi?”
Gigi se face ca nu aude, el se apropie si zice cat il tin plamanii:
“voi?”
Gigi:
“poate dumneavoastra…”.
Nici o treaba, se face ca nu aude:
“de ce nu urcati”
Gigi printre dinti:
“sa se urce mata”
“de ce nu urcati?”
“pai unde pizda masii sa urcam? tu nu vezi ca n-ai loc sa arunci un ac?”
“nu trebe sa va enervati ca facem loc”
Omu-i hotarat. Merge in dreptul usii de la autobuz si le zice oamenilor sa se mai inghesuie. N-au cum. Atunci pune mana pe cei doi care erau in usa si ii inghesuie el – ii impinge pana face loc. Urlete din autobuz, dar asta e, decat sa faca cu autobuzul 3 drumuri pana la avion si inapoi, pentru 1l de motorina, mai bine transporti pasagerii ca pe animale… tara noastra. Ii bine ca a incaput si Gigi.

Ultimul in autobuz, primul in avion. Ocupa un loc la mijloc. Cel mai bun zice el, spatiu la picioare… Decolam, si vine doamna cu caruciorul. Incepe exact din spatele lu’ Gigi.
“nu va suparati, dati-mi va rog o sticla de apa”
“Va rog asteptati ca vine colega din partea cealalta”
Colega era exact in partea din fata a avionului. Pana a ajuns la locul lu’ Gigi au trecut 40 de minute si capitanul a anuntat deja: “cabin crew please prepare for landing”…